Romana

Dragi prieteni ai Moldovei,

Această scrisoare va fi înaintată guvernelor naționale din cadrul UE de către reprezentanți ai Diasporei moldovenești din fiecare țară, în timp ce activiștii și ONG-urile cu sediul în Republica Moldova o vor trimite partenerilor de dezvoltare ai Moldovei.

Vă scriem pentru a aduce în atenția dvs. și a ne exprima îngrijorarea serioasă legată de riscul tot mai mare de a fi martorii unor regrese ale democrației în Republica Moldova, cauzată de propunerea guvernului moldovean de a schimba sistemul electoral al țării înainte de alegerile parlamentare din 2018. Îngrijorarea noastră, împărtășită de o mare parte din societate, este că acest pas reprezintă o amenințare serioasă la adresa democrației fragile a țării noastre, dat fiind că, în împrejurările de față, măsura este menită să marginalizeze partidele politice care nu sunt la guvernare și partidele care vor fi înființate în viitor. Acest lucru nu va face decât să erodeze normele democratice din Moldova, o țară care este deja afectată de captura statului, controlul politic al mijloacelor de informare în masă[1] și corupția endemică [2]. Astfel, sunt puse în pericol rezultatele asistenței externe substanțiale oferite Republicii Moldova.

Facem un apel către comunitatea internațională să condamne această inițiativă și să își folosească influența pentru a se asigura că această inițiativă nu este adoptată.

Context

De peste un an, Republica Moldova este condusă de o majoritate care are, per ansamblu, un procent de susținere de aproximativ 5%[3] . În ultimele cincisprezece luni, practic toată puterea politică a fost concentrate în mâinile lui Vladimir Plohotniuc, care este, în prezent, liderul Partidului Democratic din Republica Moldova. Pe 6 martie 2017, Vladimir Plohotniuc a prezentat inițiativa de modificare a procesului electoral pentru alegerile parlamentare, de la sistemul proporțional la sistemul de vot uninominal. Deși pe hârtie argumentele oficialului pot părea plauzibile, majoritatea experților independenți consideră că această reformă are un singur obiectiv – acela de a favoriza Partidul Democratic și Partidul Socialist, pro-rus (singurul lor partener de coaliție probabil după alegerile viitoare), după 2018[4]. Reformele făcute pentru a servi intereselor unor anumite persoane nu pot aduce nimic bun.

Experiența altor țări a demonstrat că sistemul uninominal favorizează partidele mari, cu poziții solide, și subminează pluralismul. Mai mult, în Ucraina și România, sistemul de vot uninominal a adus în Parlament lideri locali corupți și a creat impedimente semnificative în lupta anti-corupție. În cazul Republicii Moldova, această schimbare, deghizată într-un progres al democrației, ar însemna favorizarea corupției politice și a partidelor de la putere, cu acces la finanțare generoasă, în timp ce partidele din opoziție noi, necorupte, care au o șansă reală să reinstaureze statul de drept și să implementeze reformele necesare, ar avea șanse minime de supraviețuire. În plus, experiența alegerilor din 2012 din Găgăuzia confirmă îngrijorarea noastră majoră legată de coruptibilitatea acestui sistem în condițiile din Republica Moldova.

Inițiativa de a schimba sistemul electoral este pusă pe agendă de un partid care a discreditat orientarea pro-europeană a multor moldoveni, căutând modalități de a controla sistemul electoral și de a rămâne la putere, împreună cu aliatul său de facto, pro-rus. Interesul lor primar este acela de a supraviețui și de a nu răspunde în fața legii pentru numeroasele scandaluri de corupție care au șocat țara și lumea întreagă, cum ar fi furtul unui miliard de dolari din rezervele Băncii Naționale; spălarea a peste 20 de miliarde de dolari din cuferele Kremlinului prin Moldova, către Europa[5]; numeroasele tranzacții care au implicat companii intermediare cu structuri de proprietate netransparente, companii de stat și monopoluri (din domeniul energiei, telecom, exportului de metale, acestea fiind numai câteva dintre ele).

Câteva voci independente respectate [6] s-au declarat împotriva schimbării sistemului electoral și pentru menținerea actualului sistem proporțional. Într-o țară în care corupția înflorește și instituțiile publice nu funcționează, acceptarea acestei propuneri ar însemna transformarea democrației într-un concurs în care câștigă cine cumpără mai multe voturi și influență. Ceea ce ne dorim este un scrutin liber și corect.

În plus, în condițiile în care aproximativ 1/3 din populația țării este peste hotare și o parte din teritoriul moldovenesc nu este controlat de autoritățile oficiale, sistemul proporțional este cea mai bună modalitate de a asigura reprezentarea corectă pentru toți cetățenii, indiferent de locul în care își au reședința.

O dezbatere asimetrică

Autoritățile din Republica Moldova au promis că vor organiza o dezbatere deschisă și cuprinzătoare în societate în legătură cu modificarea sistemului electoral. Cu toate acestea, o campanie de propagandă de mare amploare în favoarea votului uninominal este desfășurată pe toate canalele de comunicare deținute de Plahotniuc. Asistăm la o mobilizare totală a așa-numiților experți „independenți”, a bloggerilor și trollilor. Media controlată politic a fost invadată de materiale manipulatoare care cu greu pot fi numite știri sau emisiuni de dezbateri, iar orașele și satele Moldovei au fost împânzite cu afișe. Finanțarea este evident generoasă, în timp ce originea fondurilor, sau cel puțin bugetul acțiunii, este total netransparent. În câteva săptămâni, holdingul media subordonat Partidului Democratic a transformat actualul sistem proporțional de vot în sursa tuturor problemelor Moldovei, inclusiv a corupției și a tuturor infracțiunilor din țara noastră. Pe lângă toate acestea, sondaje de opinie de o obiectivitate îndoielnică încearcă să creeze iluzia că această reformă este susținută de majoritatea populației.

Partidul Democratic folosește tactici populiste și manipularea pentru a convinge populația că toate problemele țării vor fi rezolvate dacă sistemul electoral este schimbat, ignorând însă problema corupției generalizate și captura statului, în care miniștri, parlamentari, mass media, organele de menținere a ordinii publice și instanțele judecătorești sunt controlate de un grup mic de persoane afiliate Partidului Democratic.

O astfel de abordare, bazată pe inducere în eroare și manipulare este departe de a fi o „dezbatere deschisă și cuprinzătoare”. Aceasta nu implică societatea într-o discuție sinceră, și nici nu permite opinii cu adevărat diferite sau critice.

Adevăratele probleme ale sistemului electoral din Republica Moldova

Finanțarea obscură, lipsa unor reguli echitabile pentru finanțarea partidelor politice, lipsa de independență a Comisiei Electorale Centrale, concentrarea mijloacelor de comunicare în mâna politicienilor, lipsa sancțiunilor pentru folosirea manipulării în campaniile electorale, limitarea dreptului la vot pentru Diaspora, implicarea ilegală a Bisericii în alegeri sunt doar câteva dintre problemele reale ale sistemului electoral din Republica Moldova. Aceste probleme au fost recunoscute de Curtea Constituțională din Republica Moldova, precum și de misiunile locale și internaționale de monitorizare a alegerilor. Inițiativa Partidului Democrat nu abordează niciuna dintre aceste probleme. Mai mult, apelurile repetate ale ONG-urilor de a le aborda au fost ignorate de către autorități. Dacă aceste probleme nu sunt rezolvate, niciun sistem electoral nu poate fi corect.

În concluzie

Prin prezenta facem un apel la Dvs. să dezaprobați și să descurajați inițiativa din martie 2017 de a modifica procedura de alegere a Parlamentului Republicii Moldova.. Facem apel la Dvs. să îndemnați autoritățile din Republica Moldova să se concentreze cu prioritate pe problemele reale ale sistemului electoral.

Această țară și instituțiile sale se află încă pe linia de plutire datorită susținerii financiare generoase ale partenerilor noștri internaționali. Cu toate acestea, actualul guvern nu a reușit să restabilească încrederea partenerilor internaționali și a populației, așa cum a promis. În schimb, în ultimul an, a avut numeroase tentative de consolidare a corupției și a controlului politic asupra instituțiilor statului.

Suntem convinși că comunitatea internațională nu va asista neputincioasă în timp ce o clasă politică ilegitimă încearcă să păstreze captura statului, împingând țara, în același timp, tot mai mult către autoritarism. Sperăm că eforturile corelate ale societății civile și ale comunității internaționale vor împiedica regresul democrației în Republica Moldova, că în 2018 vor avea loc alegeri libere și corecte și că un dialog constructiv și cuprinzător va fi organizat ulterior în legătură cu o posibilă reformă a sistemului electoral

 

Asociația pentru Guvernare Eficientă și Responsabilă (AGER)

Asociația Presei Independente (API)

Centerul de Investigații Jurnalistice din Moldova (CIJM)

Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (CPAS)

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD)

Centrul de Politici și Reforme (CPR-Moldova)

Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului din Moldova (CIDDC)

Asociația pentru Politică Externă (APE)

Centrul pentru Jurnalism Independent (CIJ)

Institutul de Politici Publice (IPP)

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)

Piligrim-Demo

Transparency International – Moldova

Comunitatea ”WatchDog.md”

[1]Freedom House despre libertate presei în Moldova: Concentration of ownership is a problem, and accessing public information is difficult

https://anticoruptie.md/en/blog/victoria-dodon/freedom-house-about-press-freedom-in-moldova-concentration-of-ownership-is-a-problem-and-accessing-public-information-is-difficult

[2] Transparency International: ”Corruption index reflects Moldova’s disappointing response to corruption”. https://www.transparency.org/news/pressrelease/corruption_index_reflects_moldovas_disappointing_response_to_corruption

[3] Sondajul Institutului Internațional Republican a fost publicat Vlad Plahotniuc, liderul Partidului Democratic, aflat la guvernare – procentul de încredere 2%. Partidul Democrat, aflat la guvernare – procent de încredere 4%.

http://www.iri.org/resource/moldova-after-2016-election-poll-indicates-improved-confidence-government

https://www.ziarulnational.md/sondaj-iri-doar-trei-partide-ar-accede-in-viitorul-parlament-iar-al-patrulea-la-limita/

[4] CPR-Moldova Opinion on the amendment of the Moldovan electoral system
https://www.facebook.com/notes/cpr-moldova-centrul-de-politici-%C8%99i-reforme/opinion-on-the-amendment-of-the-moldovan-electoral-system/596777527177721

[5] Financial Times: ”Otrage over Moldova bank scandal threatens reforms”

https://www.ft.com/content/b582ad2c-c424-11e5-b3b1-7b2481276e45

Forbes: ”Billion Dollar Theft: In Moldova, One Rich Banker’s ‘Crime’ Has A Nation Doing Time”

https://www.forbes.com/sites/kenrapoza/2016/08/01/billion-dollar-theft-in-moldova-one-rich-bankers-crime-has-a-nation-doing-time/#7264fedd4f7e

Cea mai mare operațiune de spălare de bani cunoscută din Europa de Est

https://www.occrp.org/en/laundromat/

[6] Igor Botan: https://www.facebook.com/notes/igor-botan/%D0%B0%D0%B9-%D0%B4%D0%B0-%D0%BF%D1%83%D1%88%D0%BA%D0%B8%D0%BD-%D0%B0%D0%B9-%D0%B4%D0%B0-%D1%81%D1%83%D0%BA%D0%B8%D0%BD-%D1%81%D1%8B%D0%BD/1798883450137166

Platforma Pentru Egalitatea de Gen:

http://jurnal.md/ro/politic/2017/3/25/platforma-pentru-egalitatea-de-gen-sistemul-uninominal-defavorizeaza-femeile/

Diaspora moldovenească se declară împotriva sistemului electoral uninominal http://epochtimes-romania.com/news/diaspora-moldoveneasca-se-declara-impotriva-sistemului-electoral-uninominal—258952

Share this letter: